Categorie : Legislatie

Ordin nr. 14/2009

..............................................................................................................................................................................................................

pentru punerea în aplicare a Normelor privind activitatea de asigurare/reasigurare în România în baza dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii

(Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 569 din 14/08/2009).

Potrivit Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 21 iulie 2009, prin care s-au adoptat Normele privind activitatea de asigurare/reasigurare în România în baza dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii,
în temeiul prevederilor art. 4 alin. (26) şi (27) şi ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare,

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor emite următorul ordin:

Art. 1. – (1) Se pun în aplicare Normele privind activitatea de asigurare/reasigurare în România în baza dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2) Normele prevăzute la alin. (1) intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 2. – Direcţiile de specialitate din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor asigură ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,
Angela Toncescu
Bucureşti, 31 iulie 2009
Nr. 14

ANEXĂ
NORME privind activitatea de asigurare/reasigurare în România în baza dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii

CAPITOLUL I
Dreptul de stabilire al unui asigurător/reasigurător pe teritoriul României

Art. 1. – Orice asigurător/reasigurător, care deţine o autorizaţie de funcţionare, emisă de autoritatea competentă a statului membru de origine, poate desfăşura activitatea de asigurare/reasigurare pe teritoriul României prin intermediul unei sucursale, cu notificarea prealabilă a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de către autoritatea respectivă.
Art. 2. – Notificarea prevăzută la art. 1 este însoţită de următoarele documente:
a) studiu de fezabilitate;
b) proceduri de soluţionare a reclamaţiilor, inclusiv denumirea şi adresa organismului desemnat să le soluţioneze.
Art. 3. – Asigurările obligatorii nu pot fi practicate decât cu aprobarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale.
Art. 4. – Pentru a putea practica asigurări de sănătate, în baza dreptului de stabilire, asigurătorul trebuie să prezinte Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor condiţiile contractuale generale şi specifice, redactate în limba română, anterior subscrierii poliţelor respective.
Art. 5. – Dacă asigurătorul/reasigurătorul intenţionează, în baza dreptului de stabilire, să acopere riscuri prevăzute în clasa de asigurări generale nr. 10 “Asigurări de răspundere civilă auto” (altele decât răspunderea transportatorului), este obligat:
a) să comunice numele şi adresa reprezentanţei de despăgubiri;
b) să depună documentele oficiale care confirmă calitatea de membru al Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România şi al Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii;
c) să desemneze un reprezentant pentru administrarea daunelor pe teritoriul României;
d) să îndeplinească condiţiile stabilite prin legislaţia română în vigoare privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
Art. 6. – În cazul în care asigurătorul/reasigurătorul intenţionează, în baza dreptului de stabilire, să acopere riscuri prevăzute în clasa de asigurări generale nr. 17 “Asigurări de protecţie juridică”, acoperirea cheltuielilor cu asistenţa juridică trebuie să facă obiectul unui contract separat de cel încheiat pentru alte clase de asigurare sau se tratează într-un capitol separat al unei poliţe unice, în care se precizează natura acoperirii cheltuielilor de asistenţă juridică, conform prevederilor legale în vigoare.
Art. 7. – În cazul în care asigurătorul/reasigurătorul intenţionează, în baza dreptului de stabilire, să acopere riscuri prevăzute în clasa de asigurări generale nr. 18 “Asigurarea de asistenţă a persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor sau absenţelor de la domiciliu ori de la locul de reşedinţă permanentă”, studiul de fezabilitate prevăzut pentru această clasă va cuprinde şi următoarele informaţii:
a) dovezi privind existenţa personalului calificat;
b) reţeaua de asistenţă ce urmează a fi folosită pentru îndeplinirea obligaţiilor aferente acestei clase de asigurări.
Art. 8. – Înainte ca sucursala unui asigurător/reasigurător să îşi înceapă activitatea, în baza dreptului de stabilire, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor comunică în scris, în termen de două luni de la data primirii notificării şi a documentaţiei complete, asigurătorului/reasigurătorului şi autorităţii competente din statul membru de origine legislaţia ce trebuie respectată de către sucursală şi condiţiile în care trebuie să fie exercitată activitatea de asigurare/reasigurare pe teritoriul României, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentele norme.
Art. 9. – Orice modificare a informaţiilor notificate este comunicată de către asigurător/reasigurător şi Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în maximum 30 de zile de la data primirii aprobării de la autoritatea competentă din statul membru de origine.
Art. 10. – În cazul închiderii sucursalei, autoritatea competentă din statul membru de origine va informa Comisia de Supraveghere a Asigurărilor asupra propunerii de închidere a sucursalei şi cu privire la modul în care vor fi administrate poliţele subscrise de către aceasta.
Art. 11. – Procedura menţionată la art. 10 se va aplica ori de câte ori o sucursală nu mai acceptă încheierea de contracte de asigurare/reasigurare, iar portofoliul de contracte nu mai este administrat prin intermediul sucursalei.
Art. 12. – Atunci când produsele de asigurare/reasigurare sunt promovate pe piaţa românească, prin orice modalitate de marketing, obligatoriu se vor menţiona numele asigurătorului/ reasigurătorului, forma legală, statul membru de origine, adresa, sediul central din statul membru de origine şi sediul sucursalei cu care se poate încheia un contract de asigurare/reasigurare.
Art. 13. – În timpul exercitării activităţii de marketing sau publicitate, asigurătorului/reasigurătorului îi este interzis să ofere informaţii false sau să utilizeze orice alte metode care nu sunt adecvate sau în conformitate cu principiile bunei practici, în legătură cu drepturile şi protecţia consumatorilor.
Art. 14. – În vederea garantării unei protecţii unitare a asiguraţilor, a beneficiarilor poliţelor de asigurare şi a terţilor păgubiţi, persoane juridice sau fizice cu sediul, domiciliul sau rezidenţa în România, asigurătorii/reasigurătorii, care desfăşoară activitate în România, în baza dreptului de stabilire, datorează Fondului de garantare aceeaşi contribuţie ca şi asigurătorii/reasigurătorii persoane juridice române, care se calculează, se evidenţiază, se raportează şi se achită până la data de 25 a lunii următoare terminării semestrului. Plata contribuţiei la Fondul de garantare se calculează începând cu semestrul II 2009.
Art. 15. – Toate documentele şi raportările trebuie să fie redactate în limba română.

CAPITOLUL II
Libertatea de a presta servicii a unui asigurător/reasigurător în România

Art. 16. – Orice asigurător/reasigurător, care deţine o autorizaţie de funcţionare, emisă de autoritatea competentă a statului membru de origine, poate desfăşura activitate de asigurare/reasigurare pe teritoriul României, în baza libertăţii de a presta servicii, cu notificarea prealabilă a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de către autoritatea respectivă.
Art. 17. – Notificarea prevăzută la art. 16 este însoţită şi de informaţii privind procedurile de soluţionare a reclamaţiilor, inclusiv denumirea şi adresa organismului care se ocupă cu soluţionarea acestora.
Art. 18. – Asigurările obligatorii nu pot fi practicate decât cu aprobarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale.
Art. 19. – Pentru a putea practica asigurări de sănătate, în baza libertăţii de a presta servicii, asigurătorul/reasigurătorul trebuie să prezinte Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor condiţiile contractuale generale şi specifice, redactate în limba română, anterior subscrierii poliţelor respective.
Art. 20. – Dacă asigurătorul intenţionează, în baza libertăţii de a presta servicii, să acopere riscuri prevăzute în clasa de asigurări generale nr. 10 “Asigurări de răspundere civilă auto” (altele decât răspunderea transportatorului), este obligat:
a) să comunice numele şi adresa reprezentanţei de despăgubiri;
b) să depună documentele oficiale care confirmă calitatea de membru al Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România şi al Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii;
c) să desemneze un reprezentant pentru administrarea daunelor pe teritoriul României;
d) să îndeplinească condiţiile stabilite prin legislaţia română în vigoare privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
Art. 21. – În cazul în care asigurătorul/reasigurătorul intenţionează, în baza libertăţii de a presta servicii, să subscrie riscuri prevăzute în clasa de asigurări generale nr. 17 “Asigurări de protecţie juridică”, acoperirea cheltuielilor cu asistenţa juridică trebuie să facă obiectul unui contract separat de cel încheiat pentru alte clase de asigurare sau se tratează într-un capitol separat al unei poliţe unice, în care se precizează natura acoperirii cheltuielilor de asistenţă juridică, conform prevederilor legale în vigoare.
Art. 22. – În cazul în care asigurătorul/reasigurătorul intenţionează, în baza libertăţii de a presta servicii, să acopere riscuri prevăzute în clasa de asigurări generale nr. 18 “Asigurarea de asistenţă a persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor sau absenţelor de la domiciliu ori de la locul de reşedinţă permanentă”, studiul de fezabilitate prevăzut pentru această clasă va cuprinde şi următoarele informaţii:
a) dovezi privind existenţa personalului calificat;
b) reţeaua de asistenţă ce urmează a fi folosită pentru îndeplinirea obligaţiilor aferente acestei clase de asigurări.
Art. 23. – Comisia de Supraveghere a Asigurărilor comunică în scris cât mai curând posibil către sediul central al asigurătorului/reasigurătorului şi către autoritatea competentă din statul membru de origine legislaţia ce trebuie respectată şi condiţiile în care acesta trebuie să îşi desfăşoare activitatea pe teritoriul României, prevăzute în anexa la prezentele norme.
Art. 24. – Asigurătorul/Reasigurătorul poate începe să desfăşoare activitatea specifică, în baza libertăţii de a presta servicii, imediat ce Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi autoritatea competentă din statul membru de origine îi comunică faptul că au luat cunoştinţă de intenţia sa.
Art. 25. – Asigurătorul/Reasigurătorul va notifica, în scris, autoritatea competentă din statul membru de origine cu privire la orice modificări ale informaţiilor notificate iniţial.

CAPITOLUL III
Protecţia asiguraţilor, a beneficiarilor poliţelor de asigurare şi a terţilor păgubiţi, persoane juridice sau fizice

Art. 26. – În cazul în care asigurătorul/reasigurătorul desfăşoară pe teritoriul României activităţi care nu sunt cuprinse în notificarea transmisă de autoritatea competentă din statul membru de origine, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor informează imediat autoritatea respectivă.
Art. 27. – În vederea asigurării unei protecţii uniforme a tuturor asiguraţilor, beneficiarilor poliţelor de asigurare şi a terţilor păgubiţi, persoane juridice sau fizice din România, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor monitorizează activitatea desfăşurată de asigurători/reasigurători, în baza dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii.
Art. 28. – În cazul în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor constată că asigurătorul/reasigurătorul, care desfăşoară activitate în baza dreptului de stabilire sau a libertăţii de a presta servicii, nu respectă legislaţia română în vigoare, îi solicită să adopte măsuri de remediere a situaţiei. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va transmite o scrisoare către sediul central al societăţii şi o copie către autoritatea competentă a statului membru de origine. Scrisoarea va conţine măsurile care trebuie luate pentru remedierea situaţiei.
Art. 29. – Dacă asigurătorul/reasigurătorul nu a adoptat toate măsurile necesare pentru remedierea situaţiei, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor informează autoritatea competentă din statul membru de origine, în vederea impunerii unor măsuri de remediere, furnizând toate informaţiile relevante, descrierea situaţiei create şi măsurile sugerate în vederea remedierii.
Art. 30. – În situaţia în care, măsurile luate de autorităţile competente din statul membru de origine se dovedesc a fi inadecvate şi/sau insuficiente, iar asigurătorul în cauză continuă să încalce prevederile legislaţiei române în vigoare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor îşi exercită atribuţiile ce îi revin conform legii, după informarea autorităţii competente din statul membru de origine, în vederea sancţionării nerespectării prevederilor legislaţiei naţionale, fiind în drept să dispună inclusiv interzicerea desfăşurării activităţii şi a subscrierii de noi poliţe de asigurare.
Art. 31. – Împotriva unui asigurător/reasigurător, care desfăşoară activitate în România în baza dreptului de stabilire, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate aplica toate măsurile prevăzute de legislaţia în vigoare, inclusiv asupra proprietăţilor pe care acesta le deţine pe teritoriul României.
Art. 32. – Atunci când autoritatea competentă din statul membru de origine decide să efectueze un control la sediul unei sucursale de pe teritoriul României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate lua parte la acesta, informând în prealabil autoritatea respectivă despre această intenţie şi comunicându-i numele şi funcţia persoanelor desemnate să participe la acţiunea respectivă.
Art. 33. – La cererea expresă a autorităţii competente din statul membru de origine, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate efectua un control la sediul sucursalei, în numele autorităţii respective. Reprezentanţii sucursalei au obligaţia de a pune la dispoziţia persoanelor împuternicite să execute controlul toate situaţiile, documentele, registrele, evidenţele, contractele, declaraţiile de daune, documentele contabile şi informaţiile solicitate.
Art. 34. – Refuzul reprezentanţilor sucursalei de a pune la dispoziţie documentele solicitate poate avea ca rezultat aplicarea măsurilor şi sancţiunilor prevăzute de legislaţia în vigoare.
Art. 35. – În cazul în care, în scopul verificării conformităţii cu prevederile legislaţiei aplicabile în domeniul asigurărilor, este necesar un control la sediul sucursalei, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate efectua acest control din proprie iniţiativă.
Art. 36. –
(1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor informează autoritatea competentă din statul membru de origine cu privire la decizia luată şi îi comunică următoarele informaţii:
a) numele şi funcţia persoanelor desemnate să efectueze controlul;
b) datele planificate pentru acţiunea de control;
c) motivul/motivele care a/au condus la iniţierea acţiunii de control;
d) tematica controlului.
(2) Autoritatea competentă din statul membru de origine poate participa la acest control.
Art. 37. – Comisia de Supraveghere a Asigurărilor informează autoritatea competentă din statul membru de origine cu privire la iniţierea unei proceduri de sancţionare, conform prevederilor legislaţiei naţionale.
Art. 38. – Pentru a permite Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor să verifice conformitatea cu prevederile legale în vigoare, toţi asigurătorii/reasigurătorii din statele membre, care desfăşoară activităţi pe teritoriul României, prin intermediul unei sucursale, trebuie să comunice, la solicitarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, informaţii referitoare la toate documentele a căror transmitere este obligatorie pentru asigurătorii/reasigurătorii cu sediul central în România.

CAPITOLUL IV
Dispoziţii comune

Art. 39. – Comisia de Supraveghere a Asigurărilor solicită, în urma consultărilor prealabile cu autoritatea competentă din statul membru de origine, informaţii cu privire la resursele specifice pe care asigurătorul/reasigurătorul îşi propune să le utilizeze, în scopul oferirii produselor sale pe piaţa românească.
Art. 40. – Asigurătorii din statele membre care, în baza dreptului de stabilire sau a libertăţii de a presta servicii, practică clasa de asigurări nr. 2 “Asigurări de sănătate”, atunci când utilizează tabele de morbiditate şi orice alte date statistice relevante cu privire la contractele de asigurări de sănătate, au obligaţia de a le prelua pe cele publicate de Institutul Naţional de Statistică.
Art. 41. – Toate reclamaţiile depuse de asiguraţi, de beneficiari ai poliţelor de asigurare şi de terţi păgubiţi, persoane juridice sau fizice române, sunt administrate de către organismul care se ocupă cu soluţionarea reclamaţiilor din statul membru de origine.
Art. 42. – Pentru a facilita rezolvarea pe cale amiabilă a reclamaţiilor primite, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor le transmite organismului desemnat de asigurător/reasigurător, prin notificarea iniţială.
Art. 43. – Dacă este posibil, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor informează reclamantul cu privire la modul în care va fi soluţionată reclamaţia.
Art. 44. – Comisia de Supraveghere a Asigurărilor aplică următoarea procedură, în situaţia în care primeşte o reclamaţie:
a) atunci când prevederile legale permit, transmite reclamaţia direct autorităţii competente sau organismului competent din statul membru de origine şi informează petentul cu privire la acest lucru;
b) dacă prevederile legale nu permit transmiterea reclamaţiei autorităţii competente sau organismului abilitat să o soluţioneze din statul membru de origine, comunică petentului toate informaţiile relevante cu privire la autoritatea sau organismul respectiv, pentru a-i facilita contactul cu acesta;
c) în cazul în care prevederile legale permit, informează autoritatea competentă din statul membru de origine cu privire la reclamaţia primită.
Art. 45. – Autoritatea competentă din statul membru de origine informează Comisia de Supraveghere a Asigurărilor atunci când decide să retragă sau să anuleze autorizaţia de funcţionare a unui asigurător/reasigurător, care desfăşoară activitate pe teritoriul României în baza dreptului de stabilire sau a libertăţii de a presta servicii.
Art. 46. – Prezentele norme transpun o parte din prevederile Protocolului general privind cooperarea dintre autorităţile de supraveghere a asigurărilor din statele membre ale Uniunii Europene, încheiat la Sienna la 31 martie 2008, şi ale următoarelor directive: Directiva 92/49/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 de coordonare a actelor cu putere de lege şi actelor administrative privind asigurarea generală directă şi de modificare a directivelor 73/239/CEE şi 88/357/CEE (a treia directivă privind “asigurarea generală”); Directiva 2002/83/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind asigurarea de viaţă; Directiva 90/618/CEE a Consiliului din 8 noiembrie 1990 de modificare, în special în ceea ce priveşte asigurarea de răspundere civilă auto, a directivelor 73/239/CEE şi 88/357/CEE de coordonare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind asigurarea generală directă; Directiva 2005/68/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 noiembrie 2005 privind reasigurarea şi de modificare a directivelor 73/239/CEE şi 92/49/CEE ale Consiliului, precum şi a directivelor 98/78/CE şi 2002/83/CE.

ANEXĂ la norme

Cadrul legal şi condiţiile în care trebuie să fie exercitată activitatea de asigurare/reasigurare pe teritoriul României

Cadrul legal ce trebuie respectat, în interesul public (“general good”), de către societăţile de asigurare/reasigurare, care desfăşoară activitate pe teritoriul României în baza dreptului de stabilire sau a libertăţii de a presta servicii, este următorul:
1. Legislaţia specifică asigurărilor:
a) Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare;
b) Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.111/2004 pentru punerea în aplicare a Normelor privind informaţiile pe care asigurătorii şi intermediarii în asigurări trebuie să le furnizeze clienţilor;
c) Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 24/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism prin intermediul pieţei asigurărilor.
2. Dreptul civil: Codul civil;
3. Dreptul muncii: Codul muncii;
4. Oficiul Naţional al Registrului Comerţului:
a) Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
5. Regimul taxelor fiscale: Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.
6. Drepturile din publicitate, comunicare şi dreptul la proprietate:
a) Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare;
b) Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
c) Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare;
d) Legea nr. 56/2003 pentru ratificarea Convenţiei europene privind televiziunea transfrontieră a Consiliului Europei, adoptată la Strasbourg la 5 mai 1989, şi acceptarea Protocolului de amendare a Convenţiei europene privind televiziunea transfrontalieră a Consiliului Europei, adoptat la Strasbourg la 1 octombrie 1998.
7. Protecţia consumatorului:
a) Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată;
b) Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
8. Sancţiunile internaţionale: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009.

Sursa: http://www.csa-isc.ro


..............................................................................................................................................................................................................
..............................................................................................................................................................................................................
Informatii similare
..............................................................................................................................................................................................................
..............................................................................................................................................................................................................
Stiati ca?
.................................................................................
Adevărul despre produsele contrafăcute

 

Se înregistrează o explozie a bunurilor contrafăcute sau copiate şi vândute ilegal. Dar de ce nu ar trebui să cumpărăm falsuri? Există o mulţime de motive – poţi să ai de suferit, cei care fac afaceri legal pot avea de suferit sau poţi să susţii fără să vrei crima organizată şi terorismul. Vameşii de la graniţele UE descoperă cantităţi din ce în ce mai mari de produse contrafăcute, cum ar fi medicamente, alimente, apă îmbuteliată, echipamente electrice, jucării, CD-uri, DVD-uri, jocuri pentru calculator, îmbrăcăminte de firmă, poşete, bijuterii, ceasuri, produse cosmetice şi băuturi alcoolice.

Este dificil de determinat valoarea pierderilor provocate de bunurile contrafăcute şi piratate, însă după unele estimări s-ar ridica la 355 de milioane de euro anual. În 2006, vămile din UE au confiscat peste 128 de milioane de bunuri contrafăcute şi piratate din aproape întreaga gamă de produse existente pe piaţă. În afară de medicamentele confiscate, care au crescut cu 380% comparativ cu 2005, creşterea numărului de articole de uz personal reţinute constituie de asemenea un motiv de îngrijorare dacă ne gândim că printre acestea se numără produse precum creme, pastă de dinţi şi lame de ras. Una din cauzele acestei explozii în comerţul cu falsuri este posibilitatea producerii lor în prezent la scară industrială. Profiturile astfel obţinute cresc şi foarte multe organizaţii internaţionale ilegale sunt acum implicate în activităţi de contrafacere.


E periculos

Cele mai multe produse contrafăcute sunt fabricate de entităţi anonime care nu respectă cerinţele de sănătate, siguranţă şi calitate. Prin urmare, aceste bunuri contrafăcute au deseori o calitate inferioară şi uneori sunt chiar periculoase. Iată câteva exemple de produse contrafăcute periculoase:

• Plăcuţe de frână care pot duce la producerea unui accident dacă nu funcţionează.
• Vodcă la care s-a folosit antigel.
• Instrumente pentru chirurgie care pot afecta desfăşurarea operaţiilor medicale.
• Ţigări cu un nivel ridicat de gudron.
• Cremă de protecţie solară cu un nivel necorespunzător sau inexistent de protecţie împotriva razelor ultraviolete de tip A sau B.

Înainte să cumperi un produs, ar fi bine să te gândeşti la următoarele trei lucruri (cei trei P):

• Persoana – de la cine cumperi?
• Locul („place” în engleză) – comercianţii care fac afaceri legal nu vând pe stradă.
• Preţul – dacă preţul pare prea mic pentru un produs autentic, atunci probabil că este un fals.


De ce nu e bine să cumpărăm produse contrafăcute?

În afară de riscurile şi pericolele implicate, dacă ai cumpărat un produs contrafăcut şi constaţi că are defecte, va fi foarte dificil sau imposibil să fii desbăgubit. Costurile sunt enorme în toată lumea şi ele se referă la pierderea veniturilor cuvenite, afectarea companiilor care fac afaceri legal şi la consecinţele asupra ocupării forţei de muncă. S-a estimat că profiturile anuale din activităţile provenite din bunuri contrafăcute sunt echivalente cu sumele cheltuite pe turism la nivel mondial. Mai rău chiar, poţi să susţii fără să vrei crima organizată şi terorismul.

 

Sursa: “Agenda Europa”


.................................................................................
Scoala pentru o Romanie Verde
Cele mai citite articole
.................................................................................
  • No results available
.................................................................................
More in Legislatie (6 of 8 articles)


pentru punerea în aplicare a Normelor privind informaţiile pe care asigurătorii şi intermediarii în asigurări trebuie să le furnizeze clienţilor, precum şi alte elemente pe care trebuie să le cuprindă contractul de asigurare (Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 908 din 23/12/2009). În temeiul prevederilor art. 4 alin. (27), ale art. 241 şi ale art. 33 alin. (3) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, ale prevederilor art. 10 şi 401 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 15 decembrie 2009, prin care s-au adoptat Normele privind informaţiile pe care asigurătorii şi intermediarii în asigurări trebuie să le furnizeze clienţilor, precum şi alte elemente pe care trebuie să le cuprindă contractul de asigurare, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor emite următorul ...